La Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor, Adrian Cioflâncă și Maria Mădalina Irimia

O discuție cu Adrian Cioflâncă, directorul Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor de la București.

La Iași se desfășoară în aceste zile ample ceremonii de comemorare a victimelor Pogromului din iunie 1941 în cursul căruia, urmare a acțiunilor regimului Antonescu și ale adepților săi, au fost omorîți peste zece mii de evrei. Evenimentele dramatice sînt astăzi cunoscute în liniile lor principale grație cercetărilor de pionerat întreprinse cu ani în urmă de regretatul istoric israelian, originar din Iași, Jean Ancel. Între timp, atît extinderea accesului la arhivele românești, ce a fost blocat timp de decenii, cît și aplicarea unor formule moderne de tratare și prezentare a evenimentelor, au început să lărgească și să adîncească în același timp cunoașterea din unghiuri multiple a ceea ce s-a petrecut în ultimele zile ale acelui iunie sîngeros 1941.

Am stat de vorbă despre toate aceastea cu directorul Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor de la București și unul din cei mai activi istorici ai momentului, dl. Adrian Cioflâncă.

Adrian Cioflâncă: „Sîntem în altă situație documentară decît perioada în care și-a scris Jean Ancel lucrările. În acest moment și la arhivele militare și la arhivele naționale și, mai ales, la Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, au apărut multe documente noi; și vorbim de zeci de mii de pagini. Procese ale unor criminali de război care au fost implicați în Pogromul de la Iași, pe lîngă Procesul principal pe care îl cunoștea Jean Ancel, cel care a avut loc în 1948; de asemenea, documente ale armatei, ale Poliției, ale Jandarmeriei și ale gardienilor publici. E important să avem, pe de-o parte, o perspectivă instituțională asupra evenimentelor, să știm cum a acționat în timpul evenimentelor fiecare din instituții, care era cultura organizațională, cine erau conducătorii, ce ordine s-au dat ș.a.m.d.

În acest moment, putem să facem o reconstituire precisă a documentelor emise de o instituție sau alta. De asemenea, este important să avem o perspectivă biografică asupra participanților, fie ei criminali sau victime. Pentru că altfel discursul riscă să fie foarte general: să spunem, românii, evreii, polițiștii ș.a.m.d., fără să știm care anume dintre ei, care au fost agresivi dintre polițiști, și care au făcut cîte ceva pentru limitarea consecințelor; la fel, din rîndul Armatei să înțelegem care unități, care militari, de ce unii da, de ce unii nu...

Pe partea cealaltă, cînd vorbim de victime, avem păcatul acesta de a ne limita la o matematică a morților și se vorbește de trei mii, de opt mii, de 14 mii de victime, și discuția rămîne cam aici. La Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România reconstituim biografii ale victimelor pornind de la dosare individuale care s-au creat după război și de la fotografii pe care le-am găsit în diferite arhive. În ultima lună, în fiecare zi, am publicat biografia unei victime.

CONTINUARE http://www.europalibera.org/a/27826662.html

Call for application – Şcoala de vară Evreii în sfera publică a României moderne

Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România (CSIER) din cadrul Federației Comunităților Evreiești din România și Centrul de Studii Israeliene Goldstein Goren al Facultății de Științe Politice a Universității din București organizează, în perioada 2-7 august 2016, la Cristian (Braşov),  Școala de vară cu tema Evreii în sfera publică a României moderne.

Selecţia participanţilor la cursurile şcolii de vară se va realiza pe baza unui CV şi a unui eseu (aprox. 4.000-5.000 semne) care va avea ca temă comentarea unei fotografii inedite (scanată la rezoluție de cel puțin 300 dpi), legată de comunitatea evreiască din România, prezentând persoane sau locuri. Comentariul se va baza pe informații obținute din istoriografie, memorialistică, documente de arhivă și/sau interviu(uri) de istorie orală cu persoane care au legătură cu fotografia.

Trimiterea aplicaţiilor se poate face până la data de 10 iulie 2016 la adresa de mail  scoaladevara.csier[at]gmail.com. Aplicaţiile vor fi evaluate de către o comisie formată din cercetători ai Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România și cadre academice ale Universității din București. Rezultatele vor fi afișate pe site-ul CSIER și pe pagina de Facebook a CSIER, în data de 10 iulie 2016. Pentru mai multe detalii ne puteţi contacta la adresa scoaladevara.csier[at]gmail.com.

Cursurile școlii de vară se adresează masteranzilor, doctoranzilor şi tinerilor cercetători interesaţi de istoria evreilor, dar şi de domenii conexe.

Este al doilea an în care Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România organizează o Școală de vară la Cristian, Brașov (detalii pe scoaladevaracsier.ro). Scopul proiectului este de a angaja dezbateri pe marginea unor teme de larg interes privind istoria evreilor din România, aducând în dialog studenți și specialiști în domeniu. Programul combină prelegerile lectorilor cu ateliere interactive. Va fi organizată și o vizită la comunitatea evreiască din Braşov, pentru a cunoaşte îndeaproape realităţile actuale ale vieţii evreieşti din România.

Costurile de cazare şi masă, precum și vizitele efectuate în cadrul programului vor fi suportate de către organizatori.

Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România (CSIER), din cadrul Federației Comunităților Evreiești din România, în colaborare cu  Rectoratul Universității din București, a organizat, marti, 14 iunie, dezbaterea cu tema ”Dezvrăjirea comunismului. Afacerea Marelui Jaf din 1959”.

Dezbaterea i-a avut ca invitați pe profesorul Vladimir Tismăneanu, de la Maryland University, Alexandru Solomon, autorul filmului documentar „Marele jaf comunist” (2004), Mihai Demetriade și Mădălin Hodor, cercetători în cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), și Dumitru Lăcătușu, afiliat Centrului de Studii în Istorie Contemporană al Universității din București. Gazdele întâlnirii, rectorul Mircea Dumitru și profesorul Marian Preda, președintele Senatului Universității, au rostit cuvinte de deschidere. 

Dezbaterea a fost moderată de Adrian Cioflâncă, directorul CSIER și membru al Colegiului CNSAS, și a avut loc în  Sala Petre Antonescu a Rectoratului Universității din București, Bulevardul M. Kogălniceanu, nr. 36-46.

Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România (CSIER) din cadrul Federației Comunităților Evreiești din România și Centrul de Studii Israeliene Goldstein Goren al Facultății de Științe Politice a Universității din București organizează, în perioada 2-7 august 2016, la Cristian (Braşov),  Școala de vară cu tema Evreii în sfera publică a României moderne.  

Selecţia participanţilor la cursurile şcolii de vară se va realiza pe baza unui CV şi a unui eseu (aprox. 4.000-5.000 semne) care va avea ca temă comentarea unei fotografii inedite (scanată la rezoluție de cel puțin 300 dpi), legată de comunitatea evreiască din România, prezentând persoane sau locuri. Comentariul se va baza pe informații obținute din istoriografie, memorialistică, documente de arhivă și/sau interviu(uri) de istorie orală cu persoane care au legătură cu fotografia.

Trimiterea aplicaţiilor se poate face până la data de 1 iulie 2016 la adresa de mail  scoaladevara.csier@gmail.com. Aplicaţiile vor fi evaluate de către o comisie formată din cercetători ai Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România și cadre academice ale Universității din București. Rezultatele vor fi afișate pe site-ul CSIER și pe pagina de Facebook a CSIER, în data de 10 iulie 2016. Pentru mai multe detalii ne puteţi contacta la adresa scoaladevara.csier@gmail.com.

Cursurile școlii de vară se adresează masteranzilor, doctoranzilor şi tinerilor cercetători interesaţi de istoria evreilor, dar şi de domenii conexe.

Este al doilea an în care Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România organizează o Școală de vară la Cristian, Brașov (detalii pe scoaladevaracsier.ro). Scopul proiectului este de a angaja dezbateri pe marginea unor teme de larg interes privind istoria evreilor din România, aducând în dialog studenți și specialiști în domeniu. Programul combină prelegerile lectorilor cu ateliere interactive. Va fi organizată și o vizită la comunitatea evreiască din Braşov, pentru a cunoaşte îndeaproape realităţile actuale ale vieţii evreieşti din România.

Costurile de cazare şi masă, precum și vizitele efectuate în cadrul programului vor fi suportate de către organizatori.

Povestea unei fotografii şi a unui nume:  Elias Marcus (1850, Botoşani – 1939, Bucureşti)

Carul simbolic israelit, la încoronarea lui Carol I ca rege, însoţit de reprezentanţii societăţilor filantropice israelite (Bucureşti, 1881), publicat în „Curierul israelit“, 23 martie 1938, p. 1

Despre participarea unui car alegoric israelit la încoronarea celui dintâi rege al României, la 10 mai 1881, ne vorbesc astăzi o copie aflată în colecţia Muzeului de Istorie a Evreilor din România “Şef Rabin dr. Moses Rosen” (actualmente în Sinagoga Mare, temporar în timpul renovării), dar şi o fotografie regăsită de curând a unuia dintre participanţi, Elias Marcus (în vârsta de 31 de ani, la data evenimentului). Fotografia în original a lui Elias Marcus se află în fototeca Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România şi are o dublă valoare, ca document istoric, dar şi fotografic (autor fiind Carol Popp de Szathmari, primul pictor şi fotograf al Curţii Regale a României). Deşi cunoscut ca o glorie a vremurilor sale, atestat ca primul fotoreporter de război şi fotograf al elitelor, din cauza eşecului fotografiilor de exterior ale procesiunii, din cauza vremii proaste şi a miopiei sale accentuate, Szathmari nu mai execută alte fotografii după 1881 şi moare în 1887, departe de gloria sa anterioară (vezi Emanuel Bădescu, Radu Oltean, Carol Popp de Szathmari. Fotograful Bucureştilor, Art Historia, 2012).

Carul alegoric, care făcea referire la domnia regelui înţelept Solomon, este documentat în memoriile lui Adolf Stern (Din viaţa unui evreu român, Hasefer, 2001) sau într-un articol din Curierul Israelit din 23 martie 1938, care reia pe prima pagină un text din ziarul Războiul din 1881. E foarte importantă şi precizarea lui Israel Bercovici (O sută de ani de teatru evreiesc în România, Kriterion, 1982) că montajul a fost un proiect al lui Saniel Marcus, cu schiţe executate de Vissner şi Hirş, sub conducerea arhitectului Montăureanu, iar costumele erau realizate la Viena de Frantz Gaul. Grupul celor 11 care reprezentau figurile istorice era alcătuit din preşedintele Emanuel Rosenthal, membrii Comitetului Central, la care se adăugau alăturat reprezentanţii societăţilor filantropice cu steagurile lor. Carul israelit se încadra într-un moment de care alegorice cu temă istorică, ce reprezentau societăţi, meseriaşi, şcoli etc. Comunitatea nu a vrut să fie reprezentată ca minoritate, ci prin societăţile sale filantropice, considerând acest gest un act de integrare. Carul era precedat de steagul României şi de membrii societăţii filantropice „Sion“, care organizase ambulanţa cu acelaşi nume ce a participat cu voluntari în războiul de independenţă, la îngrijirea răniţilor.

Elias Marcus, participant în cortegiul alegoric israelit pentru încoronarea lui Carol I,

Bucureşti, 1881, Fotograf Carol Popp de Szathmari, Colecţia Lazăr Singer-Zin (ACSIER)

Cine este totuşi Elias Marcus, atât de important în 1881 şi pe nedrept uitat astăzi? Mormântul său de la cimitirul Filantropia (regăsit cu sprijinul Sacra) datează din 1939, ceea ce a permis găsirea necrologului său din ziarul Egalitatea. În numărul din 6 decembrie 1939 aflăm că “era frate cu regretaţii Saniel Marcus şi Mayer Marcus, apreciaţi prin activitatea lor culturală, publică şi filantropică. Elias Marcus a testat (lăsat prin testament, n.n.) întreaga sa avere Templului Coral pentru scopuri culturale ... pentru clădirea şi înzestrarea unei şcoli superioare de fete”. Numele său este legat de biblioteca “Saniel Marcus”, răscumpărată de la moştenitorii fratelui la moartea acestuia la Berlin, în 1906 şi donată Templului Coral (Saniel Marcus fiind unul dintre fondatorii Congregaţiunii Templului Coral). Biblioteca s-a aflat din 1906 până în 1933 în strada Mircea Vodă 20, în sala Barasheum, iar ulterior s-a mutat în aripa nouă a Templului Coral (vezi Catalog general de cărţi literare, ştiintifice şi religioase din Biblioteca populară a Comunităţii Evreieşti din Bucureşti, numită “Saniel Marcus”, Tip. Providenţa, 1922). Actualmente din cele 4000 de volume existente în 1922, cele legate de subiecte religioase se află în Biblioteca Templului Coral şi o parte din studiile istorice se regăsesc în colecţia Bibliotecii Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România.

ANCA TUDORANCEA-CIUCIU

Articol apărut în revista Realitatea evreiască, nr. 470-471 (1270-1271), 1-30 aprilie 2016, p. 18.

Feminism şi educaţie – Mina Cusiner

Mina Cusiner, foto: „Institutorul evreu”

”Educaţiunea durează toată viaţa.” (Mina Cusiner)

Modernizarea lumii evreieşti din România s-a tradus şi prin creşterea nivelului de includere a femeii în viaţa societăţii majoritare şi, implicit, în viaţa comunităţii. Un aspect important l-a constituit înfiinţarea, începând cu finele secolului al XIX-lea, de şcoli evreieşti de fete, şcoli menite să le faciliteze integrarea în diverse activităţi şi o înţelegere mai bună a statutului lor de mame, ocrotitoare ale familiei şi promotoare ale tradiţiei iudaice. Fenomenul a constituit o parte a procesului de extindere si consolidare a învăţământului modern evreiesc din România, prezentat pe larg în cartea lui Liviu Rotman Şcoala israelito-română (Hasefer, 1999).

Una dintre figurile interesante în ecuaţia şcolilor israelito-române este Mina Cusiner (1878-1949), educatoare şi directoare a Şcolii de fete din Piatra Neamţ, a Şcolii evreieşti de fete din Moineşti şi, ulterior, a Şcolii profesionale Clara Baroneasă de Hirsch din Bucureşti până la închiderea acesteia, în 1910, atunci când preia conducerea Şcolii de fete Instrucţiunea Goldfarb din cartierul Dudeşti.  

Mina Cusiner a luptat pentru drepturile educatorilor evrei şi pentru dezvoltarea învăţământului modern evreiesc. Articolele ei, bine fundamentate teoretic şi prezentând ultimele progrese făcute de literatura de pedagogie şi psihologie a educaţiei din străinătate, au fost prezenţe constante în cele mai importante ziare evreieşti ca Egalitatea şi Curierul Israelit. A colaborat cu revista şcolară Institutorul evreu, făcând parte din comitetul de redacţie, şi a fost membră activă a Asociaţiei Corpului Didactic Israelit, înfiinţată în 1906.

Ea a accentuat atât necesitatea perfecţionării continue a institutorilor, constituirii de şcoli evreieşti secundare în toate localităţile din România, cât şi beneficiile implicării active a familiei, îndeosebi a mamei, în opera educaţiei. A introdus în programa şcolilor evreieşti cursurile de grădinărit şi stenografie. În viziunea sa, era important ca şcoala modernă să se constituie ca un răspuns la cerinţele şi provocările specifice epocii: ”Ni se cere ca şcoala să pregătească un copil pentru viaţă şi de aceea e nevoie ca organizaţiunea pedagogică a şcoalelor noastre să fie adaptată la nevoile mediului” (”Organizarea şcoalelor de fete” în Institutorul evreu, An I, Nr. 3, aprilie 1906).

Materia de studiu urma să fie prezentată într-un mod cât mai raţional pentru a putea fi lesne internalizată de către elev: ”Avem nevoie ca aceste cărţi de citire (...) să fie croite după gradul de pricepere al copiilor noştri. Când copiii vor înţelege cartea de citire, atunci li se va dezvolta gustul şi interesul pentru ea” (”Un adaus indispensabil”, în Institutorul evreu, An I, Nr. 3, aprilie 1906). Din grija de a nu supraîncărca volumul de muncă al elevilor şi elevelor, era necesar ca şcoala fie terenul instrucţiei teoretice iar spaţiul familial, cel al unei educaţiuni practice: ”La şcoală copilul lucrează sub conducerea institutorului, care-l ajută şi încurajează; acasă, singur, obosit, plictisit şi deranjat de părinţi, de fraţi şi de surori, el munceşte penibil pe colţul unei mese, încărcate cu tot felul de lucruri, iar lumina cea slabă a lămpii ori a lumânării îi oboseşte şi îi vatămă vederea” (”Chestiuni de pedagogie practică. Cum trebuie să cumpănim lecţiile”, în Institutorul evreu, An II, Nr. 7, septembrie 1907).

Mina Cusiner a semnalat importanţa oferirii unei educaţii în spiritul tradiţiei iudaice, pentru a putea consolida comunitatea în perioada modernă, în care exista un real pericol al asimilării. Întâlnirea cu iudaismul urma să se producă prin intermediul lecţiilor de istorie menite să sublinieze bogăţia tradiţiei proprii: ”învăţământul istoriei naţionale este unul din cele mai puternice mijloace pentru a dezvolta la copii sentimentul adevărului, al frumosului şi al iubirii de neam. Trebuie să căutăm în programa analitică a şcolilor de fete un mic loc pentru istoria evreilor spre a arăta elevelor că şi istoria noastră numără pagini frumoase, că şi ea ascunde ceva mişcător şi măreţ, că şi ea ne procură mari modele de virtute, că şi noi, în fine, am avut eroii noştri.” (”Organizarea şcoalelor de fete” în Institutorul evreu, Anul I, Nr. 3, aprilie 1906).

Pentru contribuţia în domeniul educaţional, Mina Cusiner a fost de multe ori elogiată de către inspectorii şcolari şi liderii comunităţii, fiind decorată cu medalia Răsplata Muncii de către Ministerul Instrucţiunii.

Din decembrie 1927, ca o continuare şi încununare a activităţii pedagogice, Mina Cusiner a iniţiat şi condus un demers cu totul inedit: o revistă scrisă în mare parte de institutori, pentru educarea femeilor în general şi în particular a mamelor. Intitulată Sfetnicul mamelor, publicaţia, cu totul necunoscută studiilor de specialitate, a avut o apariţie de scurtă durată, până în martie 1929. A constituit însă o platformă pentru promovarea ideilor inovative ale Minei Cusiner dar şi un spaţiu de dialog la care au contribuit personaje importante în epocă, în mare parte din afara comunităţii evreieşti, care împărtăşeau aceleaşi viziuni feministe progresiste (Ella Negruzzi, Ecaterina Raicoviceanu Fulmen, Smaranda Ghiorghiu – Smara şi alţii). Revista s-a bucurat de recunoaştere din partea Ministerului Instrucţiunii şi a Inspectoratului şcolar din Bucureşti, primind chiar aprecierea reginei Maria. 

Mina Cusiner a murit în noiembrie 1949, fiind înmomântată în Cimitirul Filantropia din Bucureşti, în apropierea monumentului dedicat soldaţilor evrei care s-au jertfit în primul război mondial.

ANDREEA TOMA

Articol apărut în revista Realitatea evreiască, nr. 470-471 (1270-1271), 1-30 aprilie 2016