CALL FOR PAPERS
Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România anunță lansarea apelului la contribuții pentru o nouă publicație academică anuală intitulată Studii de istoria antisemitismului și Holocaustului. Publicația este concepută sub forma unei serii de volume tematice privind efectele iudeofobiei în România și Europa în secolele XVIII-XX.
Deschiderea arhivelor, formarea unor noi generații de cercetători și dezbaterile frecvente din sfera publică fac necesară această nouă platformă academică, în care să fie reunite, pe baza unor criterii tematice, studii cuprinzând ultimele cercetări în domeniu. Revista de Istorie a Evreilor din România, editată de CSIER într-un nou format începând din 2016, acoperă toate aspectele istoriei evreilor din România, mergând de la buna conviețuire până la conflictul interetnic, dar din experiența de până acum a Centrului a reieșit că există o ofertă sporită de studii privind istoria antisemitismului și Holocaustului care reclamă o publicație specializată.
Cercetarea în aceste domenii se află astăzi într-o situație nouă. Accesul la arhive este considerabil mai bun decât în urmă cu zece sau douăzeci de ani. La Arhivele Naționale ale României, Arhivele Militare Române, Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Arhiva CSIER și alte arhive din România și din afară, sunt disponibile sute de mii de pagini de documente inedite care ne obligă să reconsiderăm multe aspecte ale istoriei moderne a României și a regiunii, inclusiv cele care privesc soarta minorității evreiești. Cercetătorii domeniului nu se mai pot baza doar pe colecțiile clasice de documente editate în urmă cu decenii.
În plus, se simte nevoia unei reîmprospătări a discuțiilor teoretice și metodologice. François Furet și, apoi, Timothy Snyder au avertizat asupra inconvenientelor „istoriei comemorative”. Urmându-se ritualic linii narative cunoscute și opțiuni metodologice consacrate apare riscul să fie reiterate lucruri pe care le știm deja sau care sunt colportate inerțial într-o versiune care nu rezistă unei simple confruntări cu documentația disponibilă.
Multe din scrierile privind antisemitismul din România, chiar și dintre cele mai recente, se rezumă la simpla repertoriere a stereotipurilor și luărilor de poziție iudeofobe din discursul politic, jurnalistic, științific etc. Schimbările de perspectivă din studiile istorice, inclusiv „cotitura culturală” care a influențat considerabil abordarea antisemitismului, oferă instrumente mai sofisticate și adecvate de analiză.
În privința cercetării Holocaustului din România, domină încă o perspectivă „intenționalistă”, liniară. Or, istoriografia internațională din ultimele decenii a revizuit cu succes modelul decizional simplificator, care presupunea că proiectul genocidar a fost conceput în detaliu în prealabil și a fost impus implacabil pe cale ierarhică, de sus în jos, într-o manieră uniformă. Studiile privind Holocaustul au trecut printr-o „cotitură regională” (Henri Zukier), care a făcut să fie luate în considerare, pe lângă directivele și planurile centrale, inițiativele locale și diferențele regionale în desfășurarea politicilor antievreiești, complexitatea procesului decizional și instituțional, potențarea reciprocă dintre instituții, radicalizarea cumulativă, parcursurile diferite, deseori contradictorii, care au dus la genocidul evreilor. După ce, mai multe decenii, atenția istoriografiei Holocaustului a fost captată de crimele comise în lagărele de concentrare și exterminare, având Auschwitz-ul ca simbol proeminent, în ultimii 25 de ani, odată cu deschiderea arhivelor din Europa de Est, se discută tot mai mult de așa numitul „Holocaust prin gloanțe”, adică de crimele comise pe teritoriul României, Poloniei și al fostelor state sovietice după declanșarea războiului antisovietic, la 22 iunie 1941.
Dacă privim cu atenție cronologia și geografia crimelor antisemite comise pe teritoriul României și pe teritoriile intrate sub controlul autorităților române după declanșarea Operațiunii Barbarossa, observăm evoluții diferențiate, ceea ce înseamnă că, pe lângă directivele genocidare date de Ion Antonescu, a contat modul de acțiune al decidenților locali, în raport cu situația din teren. Informațiile aflate astăzi la dispoziție în arhive ne permit să privim îndeaproape funcționarea instituțiilor implicate în persecuțiile antisemite, să luăm în considerare factori situaționali, să reconstituim profilurile celor responsabili pentru abuzuri și crime, să integrăm narațiunea Holocaustului în contextul războiului și al istoriei militare a perioadei, să analizăm relațiile interetnice din punct de vedere social, economic, cultural, să reconstituim destinul victimelor etc. Astfel, imaginea panoramică a genocidului poate câștiga în detalii și complexitate.
Holocaustul a fost un arhipelag de situații și acțiuni violente care necesită, fiecare, atenție aparte. Rostul noii publicații este să adune contribuții științifice privind istoria antisemitismului și Holocaustului din România și Europa care aduc noutăți substanțiale sub aspectul cercetărilor de arhivă și al dezbaterilor teoretice.
Primul număr al seriei de Studii privind istoria antisemitismului și Holocaustului va avea tema: Violența iudeofobă în secolele XIX-XX. Atrocități precum masacrul de la Galați (iunie 1940), pogromul de la Dorohoi (iulie 1940), pogromul de la București (ianuarie 1941), pogromul de la Iași (iunie 1941), masacrul de la Odessa (octombrie 1941) sunt bine cunoscute în conștiința publică, dar puține dezbateri se bazează pe cercetări noi. Pentru fiecare dintre aceste episoade de violență antisemită au apărut informații arhivistice noi care adaugă cunoaștere sau schimbă considerabil ceea ce știm. Pe lângă acestea, numeroase alte crime în masă au fost comise în Basarabia, Bucovina, Transnistria. Unele dintre acestea au fost studiate atât de specialiști consacrați, cât și de cei din noile generații de cercetători, dar suntem încă la început de drum în efortul de reconstituire a atrocităților consemnate în dreptul autorităților române.
Violența antisemită pre-Holocaust din România este, de asemenea, prea puțin cunoscută. Incidentele iudeofobe din 1866, tulburările pogromiste din anii ’80-’90 ai secolului XIX, violențele de stradă din perioada interbelică au fost tratate succint în lucrări de sinteză, dar rareori au primit atenție specială (există și câteva excepții notabile). Sondând bibliotecile și arhivele descoperim că pentru fiecare există o abundență de surse, care nu au fost îndeajuns exploatate istoriografic.
Pe scurt, tema propusă se pretează la abordări noi și promite să aducă în dezbaterea academică și publică contribuții majore, fără de care înțelegerea unor aspecte importante ale istoriei moderne a României nu este posibilă.
Termenul de predare a studiilor este 15 octombrie 2017. Acestea vor fi trimise pe adresa de email: adriancioflanca@gmail.com. Vă rugăm să anunțați în prealabil disponibilitatea de colaborare, pe aceeași adresă de email. Sistemul de citare este cel utilizat în revistele de istorie ale Academiei Române.
Deschiderea arhivelor, formarea unor noi generații de cercetători și dezbaterile frecvente din sfera publică fac necesară această nouă platformă academică, în care să fie reunite, pe baza unor criterii tematice, studii cuprinzând ultimele cercetări în domeniu. Revista de Istorie a Evreilor din România, editată de CSIER într-un nou format începând din 2016, acoperă toate aspectele istoriei evreilor din România, mergând de la buna conviețuire până la conflictul interetnic, dar din experiența de până acum a Centrului a reieșit că există o ofertă sporită de studii privind istoria antisemitismului și Holocaustului care reclamă o publicație specializată.
Cercetarea în aceste domenii se află astăzi într-o situație nouă. Accesul la arhive este considerabil mai bun decât în urmă cu zece sau douăzeci de ani. La Arhivele Naționale ale României, Arhivele Militare Române, Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Arhiva CSIER și alte arhive din România și din afară, sunt disponibile sute de mii de pagini de documente inedite care ne obligă să reconsiderăm multe aspecte ale istoriei moderne a României și a regiunii, inclusiv cele care privesc soarta minorității evreiești. Cercetătorii domeniului nu se mai pot baza doar pe colecțiile clasice de documente editate în urmă cu decenii.
În plus, se simte nevoia unei reîmprospătări a discuțiilor teoretice și metodologice. François Furet și, apoi, Timothy Snyder au avertizat asupra inconvenientelor „istoriei comemorative”. Urmându-se ritualic linii narative cunoscute și opțiuni metodologice consacrate apare riscul să fie reiterate lucruri pe care le știm deja sau care sunt colportate inerțial într-o versiune care nu rezistă unei simple confruntări cu documentația disponibilă.
Multe din scrierile privind antisemitismul din România, chiar și dintre cele mai recente, se rezumă la simpla repertoriere a stereotipurilor și luărilor de poziție iudeofobe din discursul politic, jurnalistic, științific etc. Schimbările de perspectivă din studiile istorice, inclusiv „cotitura culturală” care a influențat considerabil abordarea antisemitismului, oferă instrumente mai sofisticate și adecvate de analiză.
În privința cercetării Holocaustului din România, domină încă o perspectivă „intenționalistă”, liniară. Or, istoriografia internațională din ultimele decenii a revizuit cu succes modelul decizional simplificator, care presupunea că proiectul genocidar a fost conceput în detaliu în prealabil și a fost impus implacabil pe cale ierarhică, de sus în jos, într-o manieră uniformă. Studiile privind Holocaustul au trecut printr-o „cotitură regională” (Henri Zukier), care a făcut să fie luate în considerare, pe lângă directivele și planurile centrale, inițiativele locale și diferențele regionale în desfășurarea politicilor antievreiești, complexitatea procesului decizional și instituțional, potențarea reciprocă dintre instituții, radicalizarea cumulativă, parcursurile diferite, deseori contradictorii, care au dus la genocidul evreilor. După ce, mai multe decenii, atenția istoriografiei Holocaustului a fost captată de crimele comise în lagărele de concentrare și exterminare, având Auschwitz-ul ca simbol proeminent, în ultimii 25 de ani, odată cu deschiderea arhivelor din Europa de Est, se discută tot mai mult de așa numitul „Holocaust prin gloanțe”, adică de crimele comise pe teritoriul României, Poloniei și al fostelor state sovietice după declanșarea războiului antisovietic, la 22 iunie 1941.
Dacă privim cu atenție cronologia și geografia crimelor antisemite comise pe teritoriul României și pe teritoriile intrate sub controlul autorităților române după declanșarea Operațiunii Barbarossa, observăm evoluții diferențiate, ceea ce înseamnă că, pe lângă directivele genocidare date de Ion Antonescu, a contat modul de acțiune al decidenților locali, în raport cu situația din teren. Informațiile aflate astăzi la dispoziție în arhive ne permit să privim îndeaproape funcționarea instituțiilor implicate în persecuțiile antisemite, să luăm în considerare factori situaționali, să reconstituim profilurile celor responsabili pentru abuzuri și crime, să integrăm narațiunea Holocaustului în contextul războiului și al istoriei militare a perioadei, să analizăm relațiile interetnice din punct de vedere social, economic, cultural, să reconstituim destinul victimelor etc. Astfel, imaginea panoramică a genocidului poate câștiga în detalii și complexitate.
Holocaustul a fost un arhipelag de situații și acțiuni violente care necesită, fiecare, atenție aparte. Rostul noii publicații este să adune contribuții științifice privind istoria antisemitismului și Holocaustului din România și Europa care aduc noutăți substanțiale sub aspectul cercetărilor de arhivă și al dezbaterilor teoretice.
Primul număr al seriei de Studii privind istoria antisemitismului și Holocaustului va avea tema: Violența iudeofobă în secolele XIX-XX. Atrocități precum masacrul de la Galați (iunie 1940), pogromul de la Dorohoi (iulie 1940), pogromul de la București (ianuarie 1941), pogromul de la Iași (iunie 1941), masacrul de la Odessa (octombrie 1941) sunt bine cunoscute în conștiința publică, dar puține dezbateri se bazează pe cercetări noi. Pentru fiecare dintre aceste episoade de violență antisemită au apărut informații arhivistice noi care adaugă cunoaștere sau schimbă considerabil ceea ce știm. Pe lângă acestea, numeroase alte crime în masă au fost comise în Basarabia, Bucovina, Transnistria. Unele dintre acestea au fost studiate atât de specialiști consacrați, cât și de cei din noile generații de cercetători, dar suntem încă la început de drum în efortul de reconstituire a atrocităților consemnate în dreptul autorităților române.
Violența antisemită pre-Holocaust din România este, de asemenea, prea puțin cunoscută. Incidentele iudeofobe din 1866, tulburările pogromiste din anii ’80-’90 ai secolului XIX, violențele de stradă din perioada interbelică au fost tratate succint în lucrări de sinteză, dar rareori au primit atenție specială (există și câteva excepții notabile). Sondând bibliotecile și arhivele descoperim că pentru fiecare există o abundență de surse, care nu au fost îndeajuns exploatate istoriografic.
Pe scurt, tema propusă se pretează la abordări noi și promite să aducă în dezbaterea academică și publică contribuții majore, fără de care înțelegerea unor aspecte importante ale istoriei moderne a României nu este posibilă.
Termenul de predare a studiilor este 15 octombrie 2017. Acestea vor fi trimise pe adresa de email: adriancioflanca@gmail.com. Vă rugăm să anunțați în prealabil disponibilitatea de colaborare, pe aceeași adresă de email. Sistemul de citare este cel utilizat în revistele de istorie ale Academiei Române.
Directorul Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România
Adrian Cioflâncă